joi, 29 octombrie 2015

Prima bruma

Ieri a dat prima bruma. Nu stiu de ce m-am mirat, doar e timpul pentru asa ceva.
Afara e un aer rece si tare, cerul se lumineaza usor, iar peisajul este putin deranjat de aburii respiratiei.


Desi zgribulita bine, nu ma las si imi incep turul matinal prin curte. La prima vedere constat ca masina e inghetata bocna, iar geamurile au capatat model de sezon.


Plantele sunt inghetate si mult nu mai au pana vor intra in perioada de "hibernare".


Pana sa intru in solar, arunc o privire peste gard. Strada si-a schimbat aspectul, frunzele copacilor sunt frumos colorate, dar mult nu mai rezista prinse-n crengi, iar iarba va disparea si ea in curand.



Intru repede-n solar, gandind ca poate e un pic mai cald. Dar nu-i. Folia este inghetata si inauntru e frig bine.


Plantele sunt un pic zgribulite, dar isi vor reveni. Sunt puse numai soiuri care rezista la temperaturi mici, asa ca nu imi fac griji prea multe.


Tot solarul e invadat de rosii si mustar. Au iesit in nestire chiar si-n locuri in care nu au fost plantate vreodata.


Mustarul va rezista si-l voi lasa pana cand se va putea, dar de sarmanele rosioare chiar imi pare rau.


S-au grabit sa rasara cand nu le mai era timpul, inselate de vremea calda.
In curand verdele va disparea din peisajul de afara, asa ca incerc sa-l fotografiez cat de mult pot.


Dar foarte repede mainile incep sa-mi inghete dureros, aducandu-mi aminte de gerurile ce vor veni.
Uf! Nici n-am simtit cand a trecut vara asta!

joi, 22 octombrie 2015

Seara de toamna

In timp ce mainile ii umbla harnice prin pamant, ochii ii sunt atenti la radacinile firave care trebuiesc asezate cu grija, iar gandurile au liber sa faca ce vor.
Cele mai bune momente in care se poate gandi la tot, in care are timpul si starea necesara, sunt cele in care planteaza.
Ca si cel de acum. Pune in pamantul negru plantute verzi cu radacini firave si se gandeste. La copil, la sot, la plante si animale, la ce a mers bine sau nu, la ce produse noi ar mai putea scoate, la cheltuieli si venituri, la desteptaciunea sau tampenia oamenilor cu care s-a intalnit, la iarna ce vine, la bucurii si suparari, la vreme si vremuri.
In momentul asta se gandeste la toamna asta frumoasa pe care o traieste. E ca la carte, isi spune, cu ploi, cu soare, cu vreme calduta, cateodata frigut, dar e ca la carte.
In sfarsit, a terminat de plantat pe ziua de azi. Se uita la cele cateva sute de plantute pe care le-a mutat la locul definitiv si simte ca vor apa.  Nu vrea sa le chinuie, asa ca se grabeste sa le ude, terminand de tot treaba in solar pe ziua de azi.
E devreme inca, constata in timp ce inchide solarul si incepe a pasi prin curte. Imediat ii ies in intampinare catei voiosi si mereu bucurosi ca o vad.
Numai Mairon nu se ridica de unde e asezat si se uita intr-o parte, de parca ar vrea sa se faca nevazut. Lucru ce il face sa iasa in evidenta.


O bufneste rasul in timp ce-i vede privirea vinovata, botul si mustatile pline de resturi de malai. A dus dimineata in magazie un sac gol in care a fost malai, iar el l-a gasit si a dat iama prin el, desi stie ca nu are voie sa scotoceasca pe acolo. Il mangaie pe cap si merge mai departe.
In drum spre gradina, observa cum soarele o priveste peste gard.


Ridica ochii si incepe sa vada mult mai multe lucruri:

Cerul curat


Frunzele copacilor care incep sa fie de un galben din ce in ce mai intens.


Sau rosu frumos.


Intra agale in gradina, permanent insotita de cate cineva.



Face o tura scurta pe acolo si observa ultimele zvacniri de viata ale gradinii inainte de a intra in somnul lung de peste iarna.



Da, e timpul! In definitiv, am intrat in ultimele zile din octombrie, isi spune in timp ce nu poate ignora ocheadele pe care i le arunca soarele prin grad.


Prin curte aude scancete si miorlaituri lungi si jalnice, semn ca unora le e foame rau. Oftand, se intoarce din drum si se duce spre casa.
Hm, isi spune, cred ca le e foame. Se pare ca-i tarziu de acum, puii se aduna la culcare.


Grabeste pasul spre casa in timp ce ochii ii umbla pe cer. Intr-un colt de curte, pe crengile usor golase ale unui salcam batran, vede o pereche de gugustiuci ramasi stana de piatra cu ochii indreptati spre un loc anume.


Le urmareste privirea si apoi zambeste fara sa vrea.

vineri, 16 octombrie 2015

Cu chef sau fara

Am vrut sa-mi pozez odraslele intr-un moment in care se jucau. N-am vrut sa-i intrerup, numai sa-i prind in fel si fel de ipostaze.
Pe unii nu i-am deranjat. Altii insa mi-au aratat din plin ca n-aveau chef de mine atunci.
Ai mari nici macar n-au vrut sa stea la discutii cu mine. Mi-au intors spatele, s-au facut ghem, si-au ascuns mutritele si gata!
Imi place sinceritatea lor! Mi-ar placea ca si intre oameni sa se intample la fel, lucrurile ar fi mult mai simple.

Fara chef


I se citeste pe mutrita cat de tare am plictisit-o si am deranjat-o. Desi foarte jucausa si iubitoare, pur si simplu atunci nu avea chef :).


Capra astalalta la fel. S-a trantit cat era de lunga si nu a vrut sa socializeze.
Intr-un final mi-a aruncat o privire :).


Cu chef

Ei, mandruta de mai jos nu numai ca avea chef de socializare, dar chiar s-a straduit sa arate bine in poze :).


Dupa ce am vazut cum a iesit in poza de mai sus, i-am zis: Fata, uita-te la mine, nu in jos. Si fi cat mai serioasa! Sa iesi bine, nu de alta.


 Si m-a ascultat :).

Iar Murdarici chiar s-a aranjat pentru poze, cu ce-a gasit si el prin curte :).

joi, 15 octombrie 2015

Despre una, despre alta

Tot astept sa se mai incalzeasca, conform spuselor celor avizati, dar astept degeaba. E frig de-a binelea, iar vantul asta care nu se mai opreste, face sa simt frigul si mai si.


Nu numai eu sunt in situatia asta, ci si restul sufletelor din curte. Matoancele sunt grasunele ca niste purceluse si vor in casa cu disperare, iar seara, dupa ce aprindem focul, dorm cracanate, indoite si-n pozitii nefiresti, care pe unde le apuca somnul.


Cateii au crescut si ma uimesc in fiecare zi cu dovezile lor de atasament si dragoste fata de noi. Cele doua capre mai mari se bat pentru sefie in orice moment, inclusiv dimineata cand vor sa iasa pe usa in curte.


Gainile-s grase si de mai bine de o saptamana nu am mai vazut un ou de la ele. In plus, au reinceput sa intre seara in cotet, nu mai dorm pe garduri, prin pomi sau pe magazie. La fel si ratele au reinceput sa intre in cotetul lor.


Par a fi tare multumite de faptul ca am deschis usa gradinii si le-am lasat sa intre. Mai mult, pentru ca au fost cuminti, le-am facut uitate cateva verzisoare si dovlecei mici si cruzi. Le-au gasit imediat si s-au infruptat din ele.

Solarul isi schimba fata de la zi la zi. Apar razoare noi, plantute noi si-i de un verde frumos.





 Iar despre noi as putea sa spun ca am intrat intr-o usoara rutina. Am reusit sa strangem cate ceva prin curte, sa depozitam ce era de depozitam peste iarna, am cam terminat si cu conservele (mai am varza de pus si declar inchis sezonul asta), ne-am invatat cu naveta zilnica la liceu si cu programul aferent.
Usor-usor intram in programul de iarna, ceea ce pentru mine e perfect!
Iar daca am bagat gradina-n hibernare si lucrurile incep sa se mai linisteasca, iata cum incep sa am timp pentru mai multe :).



















luni, 12 octombrie 2015

Micile bucurii ale lui octombrie

Ploua torential de cateva zile si-i tare frig. Ma-mpac bine cu treaba asta. A fost atata seceta si am avut multe probleme cu lipsa apei in vara ce-a trecut. E bine ca ploua.
Imi doream sa vina frigul, nu-mi place vantul turbat care a suflat atat de tare, dar a trecut si el.

Sambata dimineata, dupa ce a plecat Lucian la livrari, am fugit in gradina si am strans ce mai era de strans.
Dovleceilor le duceam grija, cativa i-am gasit gata stricati din cauza umezelii si frigului. Sunt dovlecei batrani pe care i-am tinut anume ca sa-mi fac dulceata. Sau poate gem, vad eu. Iarna, in clatite, gemul asta e o minune.
Am lasat in gradina varza, cateva fire de praz si ceva tufe de ardei iute. Daca ardeiul va supravietui zilelor astora, am sa-l mut in ghivece.
Apoi, dupa ce am depozitat dovleceii, m-am apucat de treaba si nu mi-am dat seama cum a trecut ziua.
Stiu ca dintr-o data am realizat ca era seara, ca ma uitam la o curte aproximativ curatata, ca erau cateva borcane de depozitat, ca aveam o durere crunta de coloana si afara mirosea a fum. Pesemne unul din vecini nu a mai rezistat si a aprins focul pentru a-si dezamorti aerul rece din casa.


 Ieri am constatat ca incepem sa avem timp seara. Intunericul ne baga in casa mai devreme si ne grabeste sa ne incheiem treburile zilnice. Mi-am reamintit de serile tihnite din iarna si m-am bucurat.

Apoi am facut si noi primul foc din acest sezon si am savurat caldura, mirosul putin uitat de fum, sunetul de lemn arzand.


Si ca peisajul sa fie complet am pus in cuptor cativa cartofi. Pe masura ce se coceau, au umplut casa cu miros de toamna-iarna. I-am devorat cu pofta, garnisiti din plin cu unt.

Mai avem treburi de facut, dar incepe sa se vada capatul si suntem in plan. Ma bucur mult, pentru ca se apropie momentul in care ne vom retrage cu totul in casa, gradina va fi de un gri amortit, apoi de un alb frumos, iar solarul va fi verde crud.  Adica, minunatul curs al naturii :).