Dimineata dupa o ploaie de gheata

Aseara, devreme, a inceput sa ploua. Rapaia tare, iar sunetul se auzea din casa. Dupa o zi de ieri extrem de plina si agitata, aseara la caldura sobei, in sunetul lemnelor troznind in foc si al ploii rapaind in geamuri, am adormit fara stire.
M-am trezit dimineata, inca pe intuneric, intr-o liniste adanca, nici macar cocosii nu cantau. Mi-am baut cafeaua fierbinte, am citit ceva stiri si intre timp a inceput sa se crape de ziua. Am iesit afara si la lumina zilei, am putut vedea ce chef nebun de joaca a avut natura azi-noapte.

Mi-am facut tura obisnuita de dimineata, de data asta singura, cainii n-au vrut sa-si lase culcusurile calde din magazie. Gheata subtire se sparge sub bocanci, iar gerul isi face de cap. Mainile mi-au inghetat instant. E liniste si frig, nimeni nu trece pe strada, nu se aude nici un caine latrand, nici un cocos cantand.

E duminica si-n plus e sarbatoare, imi amintesc in timp ce ma uit pe ulita pustie. Dar gandul imi e intrerupt de un zgomot usor.

O ciocanitoare infometata este in cautare de un mic dejun rapid. Bate usor intr-un loc anume ales din coaja inghetata a pomului, apoi zboara scurt un pic mai sus sau mai jos, incercandu-si norocul peste tot. Ma apropii, dar zgomotul ghetii sparte sub bocanc o sperie, facandu-se nevazuta intr-o secunda.
Multumita ca am reusit sa-i fac doua-trei poze, ma indrept catre casa, deja-s inghetata bine.
Aerul incepe sa miroasa a fum, semn ca oamenii s-au trezit si curand isi vor incepe treburile casnice obisnuite.
Iar asta imi aduce aminte ca le am si eu pe ale mele de rezolvat, asa ca timpul de contemplat joaca naturii s-a terminat :).

Dar nu inainte de a ura "La multi ani si toate cele bune!" sarbatoritilor de azi si maine.

Invidie

Langa soba. Pe pervaz .

Ridichea de iarna

Imi aduc aminte ca lui tataie la tara nu-i lipseau ridichiile negre de iarna. Fan ridichi de iarna era putin spus. Manca asa cu o placere reala radacinoasele astea, iar eu nu-mi puteam inchipui ce i-o fi placand la ele. Nu-mi placea nici gustul, mirosul nici atat.
Mereu ma indemna sa mananc si eu. "Ia, tataie, ca e bun!" era argumentul lui suprem, iar daca nici asa nu voiam sa gust, eram "capoasa ca ma-ta!".
Mi-am adus aminte la inceputul anului astuia de ele cand imi faceam planurile pentru culturile ce urmau. Mereu am in cap gradina lor, legumele lor, modul cum preparau conservele pentru iarna etc.
Cu toate astea in minte, anul asta am hotarat sa pun si eu ridichi de iarna. Am citit mult despre ele, despre proprietatile lor fabuloase si nici macar timpul lung pana la recoltare nu m-a dat inapoi. Nu am stat 3 luni dupa ele, dupa cum erau instructiunile, ci aproape patru. Nu mai conteaza acum, oricum le voi avea mereu.

Le-am semanat pe la sfarsitul lui iunie, inceputul lui iulie si au dat tare greu. Am pus ridichi rosii, albe si negre, iar cele albe erau lungi si rotunde.
Si ca-n bancurile cu prosti, cum pe cele albe le asteptam cel mai mult, taman alea n-au legat. Radacinile s-au lungit, erau cele mai pline de afide ( urasc chestiile astea extrem de paguboase! am ajuns de o iau razna cand le vad!) si intr-o zi frumoasa de toamna mi-au venit asa niste nervi pe ele, ca le-am scos si le-am dat la rate. Oricum erau un focar puternic de afide.
Asa ca am ramas cu cele negre si rosii.

Le-am ingrijit, le-am rupt frunzele cu afide, avand grija ca "miezul" frunzelor sa ramana neatins, le-am udat, am mai rascolit un pic pamantul din jurul lor, cat sa intre un pic de aer pe acolo, am mai descoperit si cate una - doua mancate de ele stiu ce:

 Si le-am asteptat sa creasca pana mi s-au lungit urechile ca la magari.
Dar iata ca a venit o buna zi si fura gata, iar eu pusa fata-n fata cu ele. Am scos vreo doua mai mici, le-am spalat, le-am curatat si dat pe razatoare.

Am pus un pic de sare, un pic de ulei, un strop de otet ( ca lamaie n-aveam). Am renuntat la piper ca mi s-au parut destul de picante si am mai aruncat in castron cateva fire de marar.
Salata la final nu am mai apucat s-o fotografiez ca prea imi ploua in gura, dar mai am o poza cu ea aproape gata, dar fara marar.

Tot ce pot sa spun este ca a meritat, iar tataie avea dreptate.
Bineinteles ca lui Adi nu-i plac, dar banui ca si cu el se va intampla ca si cu mine: trebuie sa mai creasca ca sa isi poata da seama de ce e bun, gustos si sanatos :).

Final de noiembrie in solar

De foooarte mult timp nu am mai vazut o raza de soare. Cred ca este o luna deja. Si se simte din plin, atat de noi, cat mai ales de plantutele din solar.
Dar haideti sa facem o tura!

Ridichiile de luna, colorate si haioase, sunt printre putinele legume care se simt foarte bine in perioada asta. Cresc, isi formeaza capatanile si nu-s atinse de boli. E adevarat ca am redus si udarea la minim.

Suratele lor, ridichiile de iarna rosii si negre, sunt cam atinse de afide ( eu nu stiu cum mai traiesc si pocitaniile alea pe frigul asta!), dar se descurca binisor. Nu am avut si nici nu avem ridichi uriase, dar sunt gustoase.

Deliciosul spanac resimte din plin lipsa soarelui, e cam mic si intarziat. De altfel, i-am dat si un concediu de odihna de la livrari.

Salata de iarna este extrem de frumoasa ( si gustoasa), dar si ea este intarziata din cauza lipsei soarelui.

Rucola este in lumea ei, vremea asta ii prieste.

Usturoiul verde este cam fragil, dar tare gustos. Si asteapta saracul o curatenie prin strat de ceva timp, l-au asaltat cu totu` buruienile ( care nu-s afectate de loc de lipsa soarelui).

Kalele cresc foarte frumos si intr-un ritm rapid.

O noua tura de ceapa verde. E cam anemica si creste mai greu, dar ne vom descurca cu ea.

Ce mai avem prin solar? Mai avem parcele noi de verdeturi: ridichi, salata, spanac si ceapa in diferite stadii.

Si cateva urme usoare din vara.

Cat de curand urmeaza alte insamantari, dar despre asta vom vorbi la timpul potrivit.

Frig, liniste, odihna

E duminica si se simte. Linistea din jur, lipsa de activitati iti spun ca azi e zi de odihna. Pe afara din cand in cand mai latra un caine sau mai canta un cocos, apoi se lasa iarasi linistea. Chiar daca e intunecat, e placut.
 Dupa cateva zile in care o amigdalita mi-a dat de furca si chiar a reusit sa ma puna la pat pentru doua zile, dupa alte doua zile in care am fost ametita de medicamente si starea de rau, acum sunt bine.
Starea de dupa boala este extraordinara! Incepi sa apreciezi totul in jur si esti recunoscator pentru tot ce ai. Chiar si pentru cerul greu, umezeala in exces si aerul gri.

Am facut o tura lunga si agale prin curte si gradina insotita numai de Mairon, care m-a tinut tot timpul cu dintii de mana. A fost unul din momentele noastre de apropiere, de complicitate, unul din momentele in care pur si simplu ne simtim afectiunea reciproca.
M-am oprit la fiecare pas si am privit pomii goi, urmele de plante din gradina, buruienile si menta inca verzi, pamantul umed si lutos, iar Mairon m-a asteptat rabdator de fiecare data.

In timpul plimbarii mi s-au perindat o multime de ganduri si idei, bucurii si dezamagiri, furii si fericiri. Privind la gradina, automat mi se formeaza in cap planuri de culturi viitoare. Un tic aiurea capatat care mi se declanseaza de fiecare data cand ma uit la o bucata de pamant, la o curte sau o gradina. Le construiesc rapid, le vad aievea cu ochii mintii, fac parcele si asocieri de plante, apoi vad plantele crescand frumos.
Dar frigul imi aduce aminte ca acum e timp de odihna, asa ca-mi sterg rapid din creier planurile si ma indrept agale spre casa.
Am intrat zgribulita, lasandu-l pe Mairon, nu inainte de a-l mangaia si a-i multumi. Inauntru e cald si placut, mantoancele-s intinse pe covor si dorm duse. In bucatarie laptele proaspat muls si pe care vreau sa-l fac dulceata, a inceput sa fiarba usor, raspandind un miros dulce si bun care imi face foame. Iar foamea imi aduce aminte ca trebuie sa ma apuc de gatit.
Arunc inca o privire plina de invidie spre mantoancele sforaitoare si ma apuc de treaba. Vreau sa termin repede, sa-i hranesc pe toti, apoi sa ma lungesc in canapea si sa citesc, auzind in surdina trosnetul lemnelor din soba.
E duminica, zi de odihna. E bine.

Mutrite

Dupa...

...ziua de ieri, ii cam greu azi cu mobilizarea :). Dar ne revenim incetul cu incetul.

Am fost la expozitie toata ziua ieri, am intalnit oameni frumosi, calzi, curiosi, deschisi la nou, surprinsi sa ne afle povestea, oameni care doresc sa se mute la tara si care ne-au cerut mici pareri si sfaturi, mi-am reintalnit sau, dupa caz, abia cunoscut abonatii mei dragi.
Oameni incantati de produsele noastre, de gustul lor, oameni frumosi si deschisi :).
N-am apucat sa fac foarte multe poze, a trebuit sa stam la stand si sa vorbim cu oamenii, sa le povestim cine suntem noi, ce facem, sa le dam sa guste din produsele noastre.
Ieri am cunoscut multi oameni care ne urmaresc blogul si pe facebook in tacere, fara sa se manifeste. Sincer, nu am realizat pana acum ca-s atati de multi care ne cunosc, nu am realizat ca-s multi cei care ne urmaresc si  chiar am avut un moment de mic blocaj - mai corect spus, am ramas fara replica :)) - atunci cand un domn a venit la stand, a spus ca ne urmareste blogul, ca a venit sa vada cum ne mai merge, continuand cu replica ( sper sa-mi aduc bine aminte cuvintele): "Greu v-ati mai lasat induplecati sa veniti la un targ!". O replica foarte frumoasa si neasteptata care mi-a facut placere :)!

Acum va las sa vedeti putinele poze pe care am apucat sa le fac.

Totul a fost peste asteptari, o experienta frumoasa, care mi-a facut placere si pe care imi doresc sa o repet.

Si totul a pornit de la un vis

In momentul asta nu-mi prea gasesc cuvintele, neuronii mei obositi zburda aiurea prin spatiu lasand in urma lor un mare vid. Sunt super emotionata! Si stresata si agitata :).

 Nu credeam ca anul asta vom reusi sa facem asta. Adica, pentru mine personal e un mare pas in fata. E primul an in care am intrat binisor in piata, e primul an cand ne-am facut cat de cat cunoscuti si nu credeam ca vom avea asa o sansa.

Duminica vom participa la prima noastra expozitie cu vanzare in calitate de expozanti, de mici producatori.
Vom aduce acolo produsele noastre, le vom arata la toti cei care sunt dispusi sa le vada, ne vom prezenta ( pe ele si pe noi ) la toti cei care vor fi dispusi sa ne asculte si... speram sa fie bine :).

 Cum v-am spus, azi n-am neuronii la mine, asa ca o voi scurta si va spun numai ca duminica, 16.11.14, vom fi la Romexpo, pavilioanele H1 si H2, in sala Madgearu ( sala micilor producatori ) stand 20, in cadrul expozitiei Raw Generation Food. Ne veti gasi incepand cu ora 09.00 si vom sta acolo pana la ora 19.00.
Daca vreti sa ne cunoastem, daca vreti sa ne vedeti, sa vorbiti cu noi, sa va impartasim din frumusetile si greutatile vietii la tara si - de ce nu? :) - sa cumparati cate ceva de la noi, va asteptam cu drag pe toti.