Atat de multe incat mi-e greata, dar sunt si recunoscatoare pentru tot. Un amalgam. Oricum, parca incepe sa se vada un sfarsit.
Astea cate-s? Da, suficient, am terminat. Ce mai e de facut? Cam asta-i socoteala aproape zilnica, plus cantarit din ochi legume si facut socoteli pentru ce mai urmeaza.
In rest, suntem cam bine cu totii. Copiloiul si-a intrat cat de cat in ritm cu scoala si noi o data cu el.
Prin curte, pasarile isi imbraca incet penajul de iarna. Ratele sunt atat de albe si frumoase, asta pana la prima ploaie, iar gainile sunt grasune si par multumite. Puii au crescut si-au devenit gaini si cocosi. Spre bucuria mea, sunt mai multe gaini.
Cainii incep si ei sa-si imbogateasca blanitele din dotare, se pregatesc pentru frig. Ursu doarme intr-una, saracul mos, mananca si cand nu ii e somn, latra. Cred ca nici el nu stie la ce si cine, dar latra rar si apasat.
Mairon si Ureche topaie, alearga, chitaie, se joaca, fac ture prin curte intr-o viteza de ma ametesc cand trec pe langa mine, se taraie, latra, chelalaie. Apoi se opresc brusc, beau amandoi o galeata de apa, se tolanesc care la soare, care la umbra si pentru cateva ore suntem linistiti cu totii: pasari, oameni si pisici.
Am inceput timid sa curatam gradina, sa strangem araci, sa strangem buruieni uscate, urmeaza stransul instalatiei de irigare, absolut neutilizata anul asta acolo.
Curtea e plina de pene, bete, papuci, saci de rafie, pledurile pentru dormit ale cainilor. Mare parte din balamuc e meritul lui Ureche. Stiu ca e numai o faza a lor, dar ma innebuneste faza asta, nu pot tine ritmul cu ei.
In solar e un amalgam de legume de vara, toamna si iarna. Urmeaza si acolo curatenia, apoi asezatul noilor locatari dupa cum le e rostul.
E sfarsit de septembrie, e foarte frig dimineata si seara si am inceput sa ma uit din ce in ce mai des si mai lung la soba.
Inca putin.