Unul din multele ghinioane : marti, Renault-ul meu a decis brusc si hotarat ca trebuie sa schimbam alternatorul. Nu aveam nimic impotriva daca imi spunea din timp, dar el a hotarat lucrul asta dimineata, pe A1, intre km 30 si 23, lasandu-ma fara curent in plin camp. A fost minunat.
Evident ca n-am mai ajuns la munca, dar tot raul a fost spre bine pentru ca am petrecut o dupa-amiaza foarte frumoasa numai eu si Adi. M-a ajutat la gatit, el a tocat legumele, apoi a hotarat ca vrea sa gateasca prima ciorba din viata lui. Asa ca l-am lasat, l-am indrumat, iar ciorba a iesit foarte gustoasa. Altfel nici nu se putea!
Azi dimineata am observat ca au aparut petice de iarba prin curte. Totul era senin, nu am avut parte inca de un rasarit spectaculos, dar cerul era senin, aerul era tare si totul era linistit.
Cainii, pisicile, gainile si ratele erau si ele fericite si cu chef de joaca.
Una din matoancele mici, Aia-Mica-Alba, din topaiala in topaiala a ajuns intre cele doua brahmute. In stanga, dreapta si-n fata nu prea avea cum sa se miste de ele. Cum dadea sa plece, cum gainile isi intindeau gaturile a ciupitura. Pana la urma a hotarat sa se puna cu spatele la ele si cu fata la gard. Si a ramas asa nemiscata foarte mult timp, pana cand gainile au considerat ca poate face parte din gard si au plecat. Matoanca si-a intors incet capul si dupa ce s-a asigurat ca nu mai e nici un pericol a zbughit-o la fuga, oprindu-se tocmai in pod.
Unii din cocosii mai indrazneti s-au urcat sus pe magazii, parca sa fie mai aproape de soare. Sau poate faptul ca sunt sus, le da un sentiment de cocosi atotputernici, stapani pe plantatie.
Am asteptat soarele cu atata nerabdare. Sper sa o tina tot asa, sa se usuce cat de cat noroaiele ca sa pot intra in gradina.
Abia astept sa incep munca adevarata, sa muncesc sa dau in branci, sa ma doara spatele si mainile.